Ask me beauty, ask me make-up (3)

Pentru ca am lipsit atat de mult de pe blog in lunile trecute, s-au adunat foarte multe intrebari de la voi. Asa incat mai bine las introducerile la o parte si ma apuc sa va raspund🙂

Geta ma intreaba daca “E adevarat ca ochii verzi nu se pot machia cu verde si nici cei albastri cu albastru? Eu am ochii albastrii” Este mai mult o chestiune de interpretare si de nuante. In abc-ul machiajului regula spune ca nu se poate. Insa pentru ca machiajul este de fapt o arta, aceasta regula se poate interpreta😀 De exemplu, daca ai ochii albastru foarte deschis, atunci ii poti machia cu un albastru inchis, bleumarin sau indigo si invers, daca ai ochii albastru inchis, atunci ii poti machia cu un turcoaz foarte deschis. Insa exista si un alt truc pe care trebuie sa il folosesti si pe care il voi demonstra intr-un tutorial🙂

 

Ceccylya va fi mireasa anul viitor si vrea sa afle daca eu as recomanda ochii fumurii la un look de mireasa. Sigur. Daca asa iti place, de ce nu? Este ziua ta speciala si este important sa arati asa cum ti-ai imaginat si cum iti doresti. Totusi, ca mireasa, este bine sa te feresti de smokey eyes conturati arabeste cu negru ca pana corbului si culori tari, contrastante. Cand mi se cere de catre mirese un astfel machiaj cu ochi fumurii, mie imi place sa ma joc cu texturile si cu culorile, umbrind ochii in stilul smokey din nuante apropiate si contururi ce pun in valoare irisul.

Am primit de la voi si cateva rugaminti de a face review-uri sau comparatii intre anumite produse… Hmm… Sincera sa fiu nu as vrea sa fac asta. Desi le cunosc, eu nu folosesc acele game de produse si mi s-ar parea necinstit fata de voi sa va vorbesc despre ceva in care nu cred si care nu m-a convins. In schimb, va propun o serie de articole prin care sa va spun dupa ce criterii imi achizitionez eu produsele beauty & make-up. Si, bineinteles, puteti vedea si incerca produsele pe care le folosesc la evenimentele interactive pe care le organizez🙂

Totodata, multe, multe dintre voi (cred ca vreo 15 sau 16 deja), mi-ati trimis intrebari legate de urmatorul Curs Imaginea Ta, daca si cand il mai tin. Raspunsul meu este da🙂 categoric, da! Si se va tine in noiembrie. Cu premii, demonstratii, sesiune interactiva si cu multa voie buna, asa cum ii sade bine unui event Imaginea Ta🙂 Mai multe nu va spun acum, pentru ca vor urma cateva articole numai pe tema Workshop-ului Imaginea Ta.

Crina ma intreaba daca tin cursul si online. Am mai primit aceasta intrebare si, la fel ca atunci, ma vad nevoita sa zic nu. Workshop-urile asa cum le-am gandit eu se bazeaza foarte mult pe interactivitate, pe demonstratiile pe care le puteti vedea “pe viu” cat si pe faptul ca imi puteti pune intrebari iar eu pot sa va raspund personalizat si chiar exemplificand.

Valentina vrea sa stie in ce conditii as veni la ea in oras sa tin cursul. Eu am mai tinut cursuri in Brasov si mi-ar placea sa revin🙂 In principal am nevoie de un ajutor la organizare, pentru ca imi trebuie o sala si 15 doritoare inscrise la curs. Si vin. Si-l tin🙂 Abia astept!

 

MagdaVictoria mi-a trimis un mail in care imi povesteste despre necazurile ei cu tenul si-mi spune ca desi ziua isi da cu crema pe fata pentru ca stie ca are nevoie de protectie, seara pielea ei pur si simplu respinge crema, asa incat de multe ori adoarme fara a mai folosi hidratarea. Intrebarea ei catre mine este “in cat timp ar trebui sa intre in piele crema si daca e bine sa imi las fata sa respire noaptea” Sper sa nu te superi MagdaVictoria, dar iti voi raspunde si aici, ma gandesc ca sunt si alte fete in situatia ta si le putem ajuta🙂 O crema buna intra in piele instant, iar o formula bine aleasa nu ar trebui sa-ti dea senzatia ca tenul are nevoie de aer. Parerea mea este ca tenul tau nu e tocmai sensibil spre uscat cum zici ci normal spre gras deshidratat, asa ca sfatul meu este sa alegi o formula noua de crema, mai lejera, lipsita de grasimi insa bogata in umectanti, care sa iti ofere cu adevarat hidratare (hidra, hidro = apa) fara sa-ti incarce tenul. Cat priveste protectia pielii tale, aceasta trebuie sa fie protejata 24 de ore, deci si noaptea.

Iar Adeline mi-a trimis nu una, ci doua intrebari🙂 1 “avand in vedere ca eu am 15 ani de la ce varsta pot incepe a folosi o crema hidratanta?” Chiar de la 15 ani🙂 insa iti recomand sa-ti iei o formula non-grasa, o lotiune, pentru a preveni eruptiile acneice. 2 “ce tip de machiaj mi-ati recomanda pentru varsta mea?” Eu la 15 ani nu ma machiam😀 dar astazi lucrurile stau putin altfel🙂 In orice caz, iti recomand un machiaj cat mai aproape de cel natural, cu minim de produse. Un balsam/luciu de buze, plus un mascara, plus un fard de ochi sau un dermatograf colorat e ok pentru zi. Seara, la o iesire, poti folosi putin mai mult contur la ochi si in plus fata de produsele de peste zi un fard de obraz usor si eventual o crema cu pigment de fond de ten.

Sper ca raspunsurile mele v-au ajutat, si nu uitati ca ma puteti intreba orice pe makeup_by_rouxy@yahoo.com

La cat mai multe intrebari

xoxo Rouxy🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s